Festivitate dedicată profesorilor
- 112 просмотров
Cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ - educatori, învățători și profesori din întreaga republică s-au adunat astăzi, 3 octombrie, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” la festivitatea organizată de Ministerul Educației.
Cu un mesaj de felicitare pentru cadrele didactice a venit ministrul educației, Maia Sandu, care a menționat importanța pe care o au profesorii în dezvoltarea întregii societăți, dar și despre necesitatea de transformare a sistemului de educație, inițiat încă acum doi ani. Potrivit ministrului, școala trebuie transformată într-un loc atractiv pentru copii, deoarece ”din copii fericiți cresc adulți fericiți, iar adulții fericiți formează o societate prosperă”. Într-un alt context, Maia Sandu a specificat că Ministerul, împreună cu cadrele didactice și-a propus să educe tineri care să fie competitivi oriunde în lume.
Prim-ministrul Iurie Leancă, prezent la eveniment, de asemenea a venit cu urări de bine în adresa profesorilor, afirmând că ”profesorii sunt mai mult decât instructori - ei sunt făuritori de viitor”.
În cadrul aceleiași ceremonii, au fost premiați câștigătorii concursului ”Pedagogul anului” și au fost menționați profesorii care și-au dedicat profesiei cea mai mare parte a vieții.
Festivitatea a continuat cu un concert de muzică live susținut de Chișinău Youth Orchestra, cu participarea lui Cătălin Josan și a Cristinei Pintilie, și a culminat cu prestația Orchestrei Aldea Teodorovici, condusă de Cristian Aldea Teodorovici.
[nggallery id=156]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii