9 Mai – Ziua Europei
- vizualizări: 709
În fiecare an, în data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei – acțiune prin care marcăm pacea și unitatea Uniunii Europene (UE), precum și importanța acesteia ca forță mondială.
Republica Moldova, chiar dacă nu este membră a marii comunități, a avut parte întotdeauna de susținerea și suportul UE în toate domeniile de activitate: economic, social, politic, medical etc. Sprijinul continuu oferit de instituțiile europene a devenit și mai tangibil odată cu declanșarea epidemiei de COVID-19. Europa, prin programele sale de asistență și dezvoltare, a fost primul partener care și-a anunțat disponibilitatea de a susține țara noastră în depășirea crizei sanitare, iar procesul continuă și până în prezent, UE fiind cel mai mare donator de vaccinuri împotriva coronavirusului de tip nou.
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” se poate mândri cu parcursul său european. Instituția a aderat la programele europene acum două decenii, iar implementarea acestora contribuie direct la internaționalizarea instituției și racordarea la standardele europene. Grație programelor europene și oportunităților oferite a fost îmbunătățită calitatea metodologiei de predare și învățare și a programelor de învățământ superior, în vederea alinierii la modelul european de educație medicală și farmaceutică. De asemenea, a fost pus accentul pe eficienţa și excelența managementului activității de cercetare și pe promovarea conceptului Științei Deschise, au fost fortificate aspecte ce țin de planificarea dezvoltării strategice și managementului instituțional – toate acestea sub semnul sporirii calității educației medicale conform standardelor educaționale internaționale.
Datorită proiectelor europene, studenții, studenții-doctoranzi, personalul didactic și stafful administrativ au beneficiat de mobilități academice, obținând competențe și abilități profesionale, aplicându-le la revenirea în țară. De asemenea, cursurile de instruire în instituțiile europene au fost creditate și recunoscute în mod automat de instituția noastră. În prezent, Univeristatea este partener în mai multe proiecte europene – Tempus, Erasmus plus, Erasmus Mundus, Spring, MINERVA, MHELM – programe pentru educație, formare profesională și tineret.
Faptul că Republica Moldova nu este, deocamdată, membru cu drepturi depline al familiei europene, reprezintă un dezavantaj, din acest considerent nu avem acces la toate programele oferite de Uniunea Europeană. Totuși, parteneriatele cu instituții de profil de pe continent ne ajută să accedem la multe programe disponibile. În acest sens trebuie să menționăm aportul considerabil al universităților și al centrelor medicale din România, care este cel mai mare susținător al USMF „Nicolae Testemițanu”, după care urmează Germania, Grecia și, mai nou, Spania și Polonia. Grație deschiderii acestor state europene, universitatea noastră reușește să devină o instituție europeană nu doar prin valorile promovare, dar și prin diploma eliberată beneficiarilor săi de studii.
În contextul sărbătorii de 9 Mai – Ziua Europei, exprimăm recunoștința comunității academice a USMF „Nicolae Testemițanu” pentru sprijinul constant acordat în vederea implementării parcursului european.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii