10 studenți-doctoranzi ai USMF „Nicolae Testemițanu” vor primi burse de merit din partea guvernului
- vizualizări: 3009
Zece dintre cei 19 studenţi-doctoranzi care vor primi Bursa de Excelenţă a Guvernului Republicii Moldova pentru anul 2022 își fac studiile la Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Lista tuturor beneficiarilor a fost aprobată, în data de 12 ianuarie, în cadrul şedinţei Executivului.
În total, la concurs au participat 36 de studenţi-doctoranzi de la şase instituţii organizatoare de studii superioare de doctorat, dintre care au fost selectaţi 19 bursieri. Dintre aceștia, 15 vor beneficia de Bursa de Excelenţă a Guvernului în cuantum de 2500 de lei, iar patru vor obţine Bursa pe domenii ştiinţifice - de 2000 de lei. Candidații au anexat la dosar studii efectuate în diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, fiind apreciate lucrările cu accent pe subiecte prioritare pentru viaţa economică şi socioculturală a Republicii Moldova.
Astfel, nouă tineri cercetători ai Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale din cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” au fost apreciați cu Burse de excelență:
Mariana Ulinici – anul V, specialitatea Microbiologie și virusologie medicală;
Victor Tomacinschii – anul II, specialitatea Hematologie și hemotransfuzie;
Ala Fulga – anul III, specialitatea Biochimie medicală;
Stela Racovița – anul IV, specialitatea Biologie moleculară și genetică medicală;
Vasile Zugrav – anul III, specialitatea Stomatologie;
Maria Cemortan – anul III, specialitatea Obstetrică și ginecologie;
Nicoleta Cheptanari-Bîrta – anul IV, specialitatea Farmacie;
Dumitru Cheptea – anul IV, specialitatea Igienă;
Elena Costru-Tașnic – anul IV, specialitatea Neurologie clinică.
În același timp, Jana Cazacu – anul III, specialitatea Cardiologie, este deținătoare a Bursei pe domenii științifice.
Bursa de excelență a guvernului și Bursa pe domenii științifice se acordă anual studenților-doctoranzi din anii II și III, înmatriculați la studii cu frecvență, care au realizat integral programul de pregătire avansată, programul de cercetare științifică stabilit de conducătorul de doctorat, au acumulat numărul de credite prevăzut în Planul de învățământ al Școlii doctorale, au obținut performanțe academice deosebite și participă activ la viața socială a instituției.
Concursul de burse pentru studenţi-doctoranzi se înscrie în programul guvernamental de susţinere a tinerilor cercetători. Prin acordarea acestor burse, guvernul îşi propune să sporească atractivitatea studiilor doctorale şi calitatea acestora, precum şi să valorifice potenţialul tinerilor, motivându-i să se încadreze în activitatea de cercetare şi inovare.
Menționăm că Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale este structura responsabilă de organizarea studiilor superioare de doctorat, în baza HG nr. 816 din 11 noiembrie 2015, în cadrul Consorțiului format din USMF „Nicolae Testemițanu” și instituțiile organizatoare de doctorat din domeniul medical: Centrul Național de Sănătate Publică, Institutul Mamei și Copilului, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul de Cardiologie, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Felicităm cordial deținătorii burselor!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii