Managementul serviciilor de laborator
- vizualizări: 166
În data de 14 septembrie, în cadrul conferinței științifice Managementul sănătății publice: actualități și perspective. In Memoriam prof. Eugen Popușoi se va desfășura sesiunea cu genericul „Managementul serviciilor de laborator”.
La eveniment, care se va desfășura în Sala Senatului, cu începere de la ora 9:00, vor participa medicii-șefi din centrele de sănătate publică din țară, șefi de laborator, reprezentanții Ministerului Sănătății, masteranzii și absolvenții Școlii de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Viceministrul sănătății, Aliona Serbulenco, și directorul ȘMSP, profesorul Oleg Lozan, vor deschide manifestarea, în cadrul căreia vor fi susținute public 8 teze de master în managementul sănătății publice. Studiile științifice au fost realizate în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și vor servi ca puncte de reper în reformarea sistemului național de sănătate publică.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii