Conferință științifică dedicată profesorului Valentin Topalo
- 1075 views
Medici stomatologi din țară, precum și invitați din România și Israel, s-au întrunit la Chișinău în cadrul unei conferințe științifice pentru a aborda subiecte de interes comun privind calitatea şi performanţa serviciilor medicale, metodele alternative de tratament, implantologia şi alte aspecte ale stomatologiei moderne. Manifestarea științifică, consacrată ilustrului savant și profesor Valentin Topalo, a fost organizată de Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan” din cadrul Facultății de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Moderatorul evenimentului, profesorul Nicolae Chele, șef al Catedrei de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan”, a menționat că Valentin Topalo a pus bazele chirurgiei oro-maxilo-faciale și implantologiei orale în Republica Moldova, fiind recunoscut prin cercetările sale științifice și la nivel internațional. „Profesorul Topalo a fost un mentor ager, care aduna în jurul său mulți tineri și îi susținea nu doar pe segmentul medical, dar le oferea și sfaturi de viață și de familie”, a afirmat discipolul.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, a accentuat dimensiunea personalității Valentin Topalo – savant eminent și profesor ilustru, dar și un Om cu suflet mare: „Discipolii dumnealui, cei pe care i-a inițiat în profesie și le-a trasat cariera profesională, care astăzi au ajuns profesori, șefi de catedră, conferențiari, medici profesioniști – își amintesc cu drag de mentorul lor”. Prim-prorectorul a menționat că l-a cunoscut pe regretatul profesor Valentin Topalo, care era foarte responsabil, exigent și principial, împărtășind cu generozitate din experiența sa colegilor mai tineri și încercând să-i ajute cu tot ce avea și știa mai bine.
În opinia conferențiarului universitar Oleg Solomon, decan al Facultății de Stomatologie, amprenta profesorului Valentin Topalo este una profundă și extrem de frumoasă la Facultatea de Stomatologie. „A fost cel care a stat în prima linie și ne inspira să realizăm cercetări științifice pentru dezvoltarea științei medicale, în special în domeniul stomatologiei. Participa activ la toate evenimentele științifice de profil din țară și la nivel internațional, insistând să participăm și noi pentru a ne manifesta și a aduce aport științei. Grație dumnealui au fost stabilite frumoase relații de colaborare cu instituții din multe țări, cele mai fructuoase fiind cu partenerii din România”, a afirmat decanul.
Oleg Solomon a informat că potrivit deciziei Consiliului Facultății de Stomatologie, anul 2023 este dedicat profesorului Valentin Topalo, și o primă inițiativă în acest sens este revista „Medicina stomatologică”, numărul curent fiind consacrat Domniei Sale. Decanul a subliniat că profesorul Topală era și un mare artist în suflet, deoarece iubea și cânta romanțe.
Norina-Consuela Forna, decanul Facultății de Medicina Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, a accentuat că toți cei adunați la evenimentul științific comemorativ gândesc la fel despre regretatul profesor Valentin Topalo – colosul chirurgiei oro-maxilo-faciale, recunoscut pe plan național internațional. „Prezentul e mai gol fără aceste personalități, dar putem discuta multe lucruri de perspectivă și în memoria domniilor lor”, a conchis decanul ieșean.
Conferențiarul cercetător Mihail Todiraș, care a reprezentat Departamentul Cercetare al USMF „Nicolae Testemițanu”, a vorbit audienței despre oportunitățile de cercetare în cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate și importanța acestora pentru dezvoltarea științelor medicale și farmaceutice la nivel național și internațional. În acest sens, cercetătorul Todiraș a reamintit că, un an în urmă, universitatea noastră a achiziționat un microscop confocal Leica – aparat performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei. Recent a fost aprobată Legea cu privire la biobancă și, în scurt timp, va fi lansată Biobanca populațională ce va fi găzduită de Universitate.
Fahim Atamni, absolvent al Universității și discipol al profesorului Valentin Topalo, originar din Israel, a adus un omagiu mentorului său și întregii echipe a Facultății de Stomatologie, exprimând un profund sentiment de mândrie și recunoștință pentru profesorii săi, pentru cunoștințele oferite și experiența trăită la USMF „Nicolae Testemițanu”.
La rândul său, profesorul Mihai Cojocaru, fost angajat la Catedra de stomatologie ortopedică „Ilarion Postolachi”, a relatat despre activitatea desfășurată alături de bunul său prieten – Valentin Topalo, despre calitățile lui umane, profesionale și intelectuale, fiind toată viața înconjurat de dragoste și respect din partea colegilor, prietenilor și discipolilor. „Am colaborat în multe domenii, am împărțit același colț de pâine, ne-am bucurat și ne-am întristat împreună… Valentin Topalo a creat un colectiv puternic, care a reușit să ducă faima Universității pe toate meridianele lumii”, a conchis Mihai Cojocaru.
Conferința comemorativă a continuat cu două sesiuni de comunicări științifice orale, unde au fost abordate actualitățile în domeniul chirurgiei oro-maxilo-faciale și implantologiei orale.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii